Nicușor Dan sare în ajutorul românilor. A semnat noua lege pe 1 iulie 2025, sunt schimbări majore

Marți, 1 iulie 2025, președintele României, Nicușor Dan, a semnat mai multe decrete prin care a fost promulgat un pachet de legi ce vizează domenii importante: achizițiile publice, fiscalitatea, siguranța rutieră și sprijinul financiar pentru fermierii afectați de secetă.
Aceste acte normative au fost deja adoptate de Parlament și au intrat acum în vigoare prin semnătura șefului statului.
Simplificări la achizițiile publice și noi reguli fiscale pentru comercianți
Unul dintre cele mai importante acte semnate este legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2024. Documentul vizează modificarea și eliminarea unor prevederi din cadrul legal ce reglementează achizițiile publice și cele sectoriale. Scopul declarat este simplificarea procedurilor și o mai bună utilizare a banului public, mai ales în contextul atragerii fondurilor europene pentru perioada 2021–2027.
Tot marți a fost promulgată și legea ce aprobă OUG nr. 125/2024. Aceasta aduce completări la articolul 2 din OUG nr. 28/1999, care reglementează folosirea aparatelor de marcat electronice fiscale. Legea introduce și modificări în Codul de procedură fiscală, vizând suspendarea aplicării unor obligații fiscale pentru a reduce povara administrativă asupra firmelor.
„Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din acte normative în domeniul achizițiilor publice şi achizițiilor sectoriale (PL-x 370/18.06.2024);”
„Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2024 pentru completarea art. 2 şi suspendarea aplicării unor dispoziții din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal (PL-x 641/18.11.2024);”
În ceea ce privește siguranța rutieră, președintele Nicușor Dan a promulgat legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 97/2024. Actul introduce măsuri suplimentare pentru creșterea securității în trafic, pe fondul unui număr ridicat de accidente grave în România. Autoritățile urmăresc, prin aceste reglementări, să responsabilizeze mai mult participanții la trafic și să reducă riscurile pe drumurile publice.
„Decret pentru promulgarea Legii de aprobare a OUG nr. 97/2024, care prevede măsuri suplimentare pentru creșterea securității în trafic.”
Un alt capitol important al setului de legi promulgate se referă la susținerea agricultorilor afectați de secetă. Legea pentru aprobarea OUG nr. 120/2024 a fost semnată tot pe 1 iulie și prevede acordarea de granturi fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei severe înregistrate între septembrie 2023 și august 2024. Măsura are ca obiectiv compensarea pierderilor provocate culturilor agricole de lipsa prelungită a precipitațiilor.
Pe lângă aceasta, a fost promulgată și legea privind OUG nr. 50/2023, care se referă la o perioadă anterioară — martie-septembrie 2022 — în care fermierii au întâmpinat aceleași probleme. Actul se adresează celor care au înființat culturi în primăvara lui 2022 și au fost afectați de lipsa de apă din acel an.
„Decret pentru promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 120/2024, care prevede acordarea de granturi producătorilor agricoli ale căror culturi au fost afectate de seceta severă dintre septembrie 2023 și august 2024.”
„Decret pentru promulgarea Legii privind OUG nr. 50/2023, destinată fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei în perioada martie-septembrie 2022, afectând culturile înființate în primăvara acelui an.”
Toate aceste măsuri au fost oficializate la începutul lunii iulie, prin semnătura șefului statului, și au intrat în vigoare.
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨