Câte păsări și animale ai voie să crești în curte, fără să riști o amendă. Atenție la distanța față de gardul vecinilor

Data actualizării: 30 aprilie 2025

În gospodăriile unde nu există apă curentă și canalizare, oamenii trebuie să fie foarte atenți la câte animale țin în curte. Legea spune clar: nu ai voie să ții mai mult de șase animale mari – adică vaci, porci, cai sau oi – și cel mult 50 de păsări, dacă nu ești racordat la un sistem centralizat de distribuție a apei și canalizare.

Animalele trebuie ținute la distanță de casele vecinilor

Locul în care sunt ținute aceste animale, fie că e vorba de grajd sau coteț, trebuie construit la minimum 10 metri de cea mai apropiată locuință din vecini. Mai mult, adăpostul trebuie să fie întreținut astfel încât să nu polueze mediul și să nu pună în pericol sănătatea celorlalți din jur. Este obligatoriu ca oamenii să respecte condițiile de biosecuritate impuse de autorități.

Dacă gospodăria este conectată la sistemul centralizat de apă și canalizare, regulile se schimbă puțin. Distanța până la locuințele vecinilor rămâne aceeașicel puțin 10 metri –, însă numărul de animale permise crește. Proprietarii pot ține în curte până la doi cai, cinci vaci, 15 oi sau capre, cinci porci și tot până la 50 de păsări.


Pentru fermele mari, regulile sunt și mai stricte. Cei care au crescătorii de păsări cu peste 5.000 de capete trebuie să asigure o distanță de minimum 1.000 de metri față de alte locuințe. În cazul complexurilor avicole industriale, cerințele sunt aceleași. Dacă ferma are mai puține păsări, distanța poate fi mai mică, în funcție de dimensiunea efectivului.

Citește și:

Pentru fermele de porci, lucrurile devin și mai clare: dacă efectivul depășește 5.000 de capete, atunci adăposturile trebuie să fie la o distanță de cel puțin 1,5 kilometri față de cea mai apropiată locuință. Și aici se aplică aceeași regulă – dacă numărul de animale este mai mic, atunci și distanța se poate reduce proporțional.

Toate aceste reguli sunt stabilite pentru a proteja sănătatea publică, dar și pentru a preveni conflictele între vecini. Nu este suficient doar să ai spațiu în curte – trebuie să respecți normele legale în funcție de condițiile de utilități și de amplasare.

„Adăposturile se exploatează astfel încât să nu producă poluare a mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate”

De asemenea, chiar și în mediul rural, unde se presupune că e mai mult spațiu și toleranța față de creșterea animalelor e mai mare, aceste limite trebuie respectate. Autoritățile pot aplica sancțiuni dacă se depășesc limitele prevăzute de lege sau dacă se constată că adăposturile sunt prea aproape de casele vecinilor și produc disconfort.

Cei care vor să înființeze ferme mai mari sau să-și extindă activitatea trebuie să țină cont nu doar de legislația generală, ci și de reglementările locale privind urbanismul și protecția mediului. În lipsa unei documentații complete și a autorizațiilor necesare, riscul de amenzi este ridicat, iar uneori poate fi dispusă chiar desființarea construcțiilor ilegale.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨