Ce condiție a pus AUR președintelui Nicușor Dan ca să participe la consultări: „L-a chemat pe Gigi Becali din obligaţia faţă de oamenii sistemului”

AUR a anunțat marți că nu va participa la consultările politice convocate de președintele Nicușor Dan pentru formarea noului Guvern decât dacă acesta își cere scuze public. Purtătorul de cuvânt al formațiunii, Dan Tanasă, l-a acuzat pe șeful statului că a exclus AUR din dialogul politic prin declarații discriminatorii la adresa partidului.
„Aţi declarat, fără reţinere, că în eventualitatea în care veţi ajunge preşedinte, veţi colabora doar cu anumite partide parlamentare, excluzând deliberat formaţiuni care au primit încrederea a milioane de cetăţeni români”, a transmis Dan Tanasă.
AUR condiționează prezența la consultări de scuzele publice ale lui Nicușor Dan
Reprezentantul AUR a adăugat că lipsa unor scuze va duce la absența partidului de la întâlnirea programată miercuri, 28 mai, la Palatul Cotroceni.
„Dacă nu veţi avea decenţa şi curajul de a vă retrage afirmaţiile şi de a vă cere scuze public, considerăm că orice consultare politică pe care intenţionaţi să o organizaţi este lipsită de legitimitate şi utilitate. Nu putem gira un simulacru de dialog al cărui scop real este consolidarea unei noi trădări naţionale, prin readucerea la guvernare a aceloraşi partide ale sistemului care, în ultimii 35 de ani, au distrus economia, au îndepărtat milioane de români din ţară şi au compromis viitorul a generaţii întregi”, a afirmat Dan Tanasă.
Acesta a criticat și prezența lui George Becali la Cotroceni, considerând-o o dovadă a faptului că președintele nu este imparțial.
„Faptul că preşedintele l-a chemat la Cotroceni pe George Becali nu face decât să confirme obligaţiile pe care le are faţă de oamenii sistemului”, a susținut purtătorul de cuvânt al AUR.
În opinia sa, Becali nu reprezintă voința populară, ci interesele unor grupuri de putere.
„George Becali nu este o voce a poporului, ci un instrument al statului paralel, iar întâlnirea dumneavoastră cu el demonstrează limpede de cine ascultaţi şi cui vă simţiţi dator. Dacă nu vă cereţi scuze, atunci noi nu vom lua parte la o mascaradă politică pusă în scenă pentru a acoperi o nouă înţelegere de culise între vechile partide ale regimului”, se mai precizează în comunicatul AUR.
Relația dintre Gigi Becali și AUR s-a deteriorat vizibil în ultimele luni. Deși în septembrie 2024 a intrat în partid, iar din martie 2025 este deputat independent, ruptura a fost inevitabilă.
În primăvara acestui an, Becali și George Simion, liderul AUR, s-au îndepărtat din cauza unor divergențe legate de direcția formațiunii.
Tensiunile dintre cei doi au început să se acutizeze după ce George Simion a susținut-o public pe Anamaria Gavrilă ca posibilă candidată AUR la alegerile prezidențiale, decizie care l-a nemulțumit profund pe Gigi Becali.
La scurt timp după această mișcare, în martie 2025, Becali și-a dat demisia din partid și a trecut în tabăra deputaților independenți.
Conflictul a escaladat în luna mai, când Becali a criticat decizia lui Simion de a contesta rezultatul alegerilor prezidențiale, pierdute în fața lui Nicușor Dan.
Fostul patron al FCSB nu a ezitat să-l atace public pe liderul AUR, acuzându-l că „se face de râs” și că „nu mai are onoare”.
Pe acest fond tensionat, prezența lui George Becali la consultările de la Cotroceni a fost interpretată de AUR drept un semn clar al legăturilor controversate ale noului președinte.
În comunicatul transmis de Dan Tanasă, AUR a calificat întrevederea ca fiind o „dovadă” că Nicușor Dan „ascultă de oameni ai sistemului” și că „este dator acelor forțe care au compromis România în ultimele decenii”.
Administrația Prezidențială a anunțat marți, 27 mai, că președintele Nicușor Dan va avea miercuri, 28 mai, consultări informale cu toate partidele politice parlamentare în vederea formării noului Guvern.
Întâlnirile vor avea loc la Palatul Cotroceni, începând cu ora 10:00, în funcție de programul comunicat de fiecare formațiune.
Deocamdată, AUR este singurul partid care a pus o condiție explicită pentru participarea la aceste discuții.
Celelalte formațiuni politice nu au transmis obiecții sau solicitări publice legate de prezența la consultările de miercuri.
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨