Ce trebuie sa facă toți pensionarii pentru a primi pensii mai mari în 2025

Data actualizării: 28 aprilie 2025

Începând cu 2025, aproape 1.500.000 de pensionari din România pot primi pensii mai mari, după noile reguli introduse de Legea Pensiilor. Pentru a beneficia de aceste majorări, pensionarii trebuie să aducă documente doveditoare privind anii de muncă și veniturile realizate, în special cei care au activat înainte de 2001.

Aproape 1.500.000 de pensionari din România pot primi pensii mai mari din 2025. Află ce acte trebuie depuse și cum se face recalcularea pensiei conform noii legi!

Cei care au peste 25 de ani de muncă vor primi puncte suplimentare, ceea ce le va crește pensia. Condiția principală este ca toate perioadele de muncă și veniturile să fie corect trecute în dosarul de pensionare. Mulți pensionari au reclamat că anumite perioade sau venituri nu le-au fost recunoscute de-a lungul timpului, motiv pentru care, pentru recalculare, trebuie să actualizeze dosarele de pensie cu documentele necesare.


Zilierii reprezintă o categorie vulnerabilă. Persoanele care lucrează fără contract stabil și fără contribuții constante la sistemul public riscă să aibă pensii foarte mici. Se estimează că anual, între 1.000.000 și 1.500.000 de oameni lucrează ca zilieri în România, mulți fără să fie înregistrați oficial. Pentru ca și aceștia să beneficieze de o pensie mai mare pe viitor, angajatorii trebuie să achite contribuțiile aferente. Legea spune clar că:

Citește și:

„beneficiarii muncii zilierilor sunt responsabili cu plata și declararea contribuțiilor sociale”.

În plus, zilierii au posibilitatea să plătească contribuțiile de sănătate din proprie inițiativă. Ei pot depune o declarație specială și plăti contravaloarea a șase salarii minime brute anual, pentru a-și completa contribuțiile necesare.

Pentru pensionarii care au muncit înainte de 2001 și vor să primească pensii mai mari, este necesar să depună mai multe documente. Printre actele cerute se numără:

  • Dovezi care atestă sporurile, primele sau orele suplimentare, în cazurile în care acestea nu au fost luate în calcul inițial la stabilirea pensiei.
  • Alte documente justificative privind perioada de muncă și veniturile obținute.

Aceste acte sunt extrem de importante pentru a permite recalcularea pensiei și pentru a valorifica întreaga perioadă de activitate desfășurată înainte de 2001.

Pensionarii care au muncit după anul 2001 sunt într-o situație mai simplă. Pentru ei, datele sunt deja înregistrate electronic în sistemul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), astfel că nu mai este necesar să aducă adeverințe suplimentare, cu excepția cazurilor speciale.

În situația în care pensionarii nu sunt de acord cu noua valoare a pensiei, după recalculare, au dreptul să depună o contestație. Termenul limită pentru această contestație este de 45 de zile de la data primirii deciziei de recalculare.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨