Dumitru Dragomir anunță o răsturnare incredibilă de situație în turul 2 al alegerilor prezidențiale. „Nicușor va lua din voturile lui Simion!”

Data actualizării: 6 mai 2025

Dumitru Dragomir susține că Nicușor Dan va recupera spectaculos în turul 2 al alegerilor prezidențiale, în ciuda avansului avut de George Simion după primul tur. Fostul șef al LPF a declarat în emisiunea „Profețiile lui DON Mitică”voturile se vor redistribui neașteptat și că sprijinul din partea unor state europene va înclina balanța în favoarea lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan ar urma să ia din electoratul lui George Simion

Dumitru Dragomir și-a reafirmat convingerea că Nicușor Dan are șanse reale să egaleze scorul cu George Simion în turul decisiv:

„Eu spun… că amândoi au 50-50. Băi, Horia, fii atent. Măi, ca teoriile ciuce, una e una și alta e alta. Măi, primul vot a fost primul vot. Fii atent. Al doilea n-are nicio legătură!”

Dragomir a reamintit că îl anticipase pe Nicușor Dan în finală încă din urmă cu un an și consideră că ascensiunea acestuia continuă.


În opinia sa, evenimentele recente, inclusiv alianța lui George Simion cu Călin Georgescu, nu au avut efectul scontat:

Citește și:

„În momentul când de Paști, Călin Georgescu a defilat cu George Simeon, aici la tine în emisiune, am vorbit și am spus… Îi ridică cu cel puțin 10-15% cota. Nu a fost de ajuns. A ieșit și la vot cu el!”

Întrebat despre sursa celor 3 milioane de voturi necesare pentru Nicușor Dan, Dragomir a răspuns direct:

„De la el. De la George. Doamne Dumnezeule, nu știi ce se întâmplă în astea două săptămâni? Știi că și el și Călin Georgescu au jucat extraordinar.”

Referitor la influențele externe, Dragomir a fost tranșant:

„Francezii sunt cu Nicușor, ce tot ne dăm după cireș. Francezii, nemții… Italia și s-ar putea Olanda să fie cu George. Lasă-mă cu matematica voastră!”

El a insistat asupra naturii imprevizibile a electoratului român:

„Dom’le, așa cum a scos acum, așa cum a scos la primărie, convingerea mea este că va fi strâns scorul. Nu știu cine. Eu spun că au 50-50 de astăzi. Asta spun eu!”

În discuția purtată cu moderatorul Horia Ivanovici, Dragomir a subliniat că Nicușor Dan beneficiază de susținere internațională:

„Nicușor nu-i singur. Nicușor are în spate 90% din țările Europei. Influența este imensă.”

Chiar dacă George Simion pare favorit pe hârtie, Dragomir avertizează:

„George n-are cum să piardă. Dar eu știu că nația asta noastră… E ciufută și imprevizibilă!”

Pe finalul emisiunii, s-a discutat posibilitatea ca George Simion să fie învins, chiar dacă a ieșit în avantaj în primul tur. Întrebat ce s-ar putea întâmpla în acest sens, Dragomir a răspuns:

„Depinde ce-i scot ăștia zilele astea.”

El a precizat că niciun candidat nu are, în prezent, o majoritate clară:

„Eu cred că mai mult de 50% niciunul din ei nu au acum la această oră. Chiar dacă tu îmi spui că George are peste 4 milioane și așa mai departe. Când e votul final e altceva.”

Pentru a susține ideea că rezultatul final ar putea surprinde, Dragomir a amintit momente politice din trecut:

„Avem în urmă cu câțiva ani experiența lui Ponta, a lui Crin. Lumea e ciudată.”

În încheiere, într-o declarație cu tentă ironică, Dragomir a spus:

„După toate premisele, George nici n-ar trebui să se mai prezinte!”

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨