Lipsa VITAMINEI B12 provoaca probleme grave de sanatate. Cum poti sa o recunosti si ce trebuie sa faci

Deficitul de vitamina B12 afectează tot mai multe persoane, în special vârstnicii, și poate duce la complicații serioase, inclusiv neurologice.
Cunoscută și sub numele de cobalamină, această vitamină joacă un rol esențial în formarea globulelor roșii, în sinteza neurotransmițătorilor și în buna funcționare a sistemului nervos. Vitamina este stocată în cantități mari în ficat, dar nu poate fi produsă de organismul uman, ci este sintetizată exclusiv de bacterii și arhee.
De ce apare deficitul și cine este cel mai afectat
Alimentele de origine animală, precum ficatul, peștele, ouăle, laptele și brânzeturile, sunt principalele surse de vitamina B12. Prin urmare, persoanele care adoptă o dietă vegană sau vegetariană strictă se află în grupul de risc.
Manualul MSD atrage atenția că inclusiv sugarii alăptați de mame vegane pot dezvolta carențe.
O altă cauză frecventă este absorbția deficitară a vitaminei la nivelul tractului digestiv. Acest lucru se poate datora fie unei suprapopulări bacteriene în intestin, fie unor boli inflamatorii cronice intestinale (IBD), intervenții chirurgicale precum bypassul gastric sau unui nivel scăzut de acid gastric. Bolile hepatice și anumite afecțiuni autoimune, precum tiroidita sau vitiligo, pot împiedica, de asemenea, depozitarea adecvată a vitaminei în organism.
Datele Spitalelor Universitare din Strasbourg arată că prevalența acestui deficit poate ajunge până la 15% în rândul persoanelor în vârstă. Specialiștii avertizează că lipsa prelungită poate cauza afectări ireversibile, atât hematologice, cât și neurologice, uneori cu risc vital.
- Slăbiciune musculară și oboseală accentuată
- Paloare și dificultăți de respirație (dispnee)
- Ameteală și ritm cardiac accelerat
- Tulburări nervoase: furnicături în palme, brațe sau picioare
- Probleme de echilibru și mers
- Confuzie, tulburări de memorie și de dispoziție
- Iritabilitate și pierderea reflexelor
- Demență în cazurile avansate
Deficiența de vitamina B12 este confirmată printr-un simplu test de sânge care măsoară nivelul acestei substanțe în organism. În paralel, medicii pot analiza și numărul globulelor roșii, întrucât o scădere a acestora poate fi un semn indirect.
În cazurile în care se suspectează o cauză gastrică, se poate recurge la endoscopie – o investigație care permite examinarea mucoasei stomacului pentru a verifica dacă celulele gastrice sunt afectate.
Această examinare este recomandată mai ales dacă pacientul are antecedente de gastrită atrofică sau s-a confruntat cu scăderea acidului gastric, factori care pot împiedica absorbția vitaminei. Specialiștii reamintesc că diagnosticarea timpurie este esențială pentru prevenirea complicațiilor neurologice ireversibile.
Tratamentul diferă în funcție de cauza deficienței și de severitatea simptomelor. În formele ușoare, fără manifestări neurologice, se recomandă suplimentarea orală cu vitamina B12. Suplimentele sunt bine tolerate și pot fi administrate pe termen lung, mai ales în cazul persoanelor care nu pot consuma produse de origine animală.
În schimb, atunci când apar simptome grave, precum leziunile nervoase, se recurge la injecții intramusculare cu vitamina B12. Acestea sunt administrate lunar și pot continua pe termen nedefinit, până când este tratată cauza principală.
„Aceste injecții se administrează o dată pe lună fără limită de timp, până când tulburarea care provoacă deficiența s-a vindecat”, se arată în Manualul MSD.
Pentru prevenirea și combaterea carenței, este indicată o alimentație variată și echilibrată. Printre sursele cele mai bune de vitamina B12 se numără:
- Ficatul de vită sau pui
- Peștele gras (somon, sardine, macrou)
- Brânzeturi fermentate, ca brânza camembert
- Ouale și produsele lactate integrale
În cazul celor care urmează diete restrictive, cum este cea vegană, suplimentele alimentare sunt absolut necesare pentru a evita apariția deficienței.
Iar pentru persoanele care au trecut prin intervenții chirurgicale digestive, tratamentul trebuie monitorizat regulat, deoarece absorbția vitaminei poate rămâne compromisă pe termen lung.
Recunoașterea semnelor timpurii și luarea unor măsuri rapide pot preveni afecțiuni grave, inclusiv deteriorarea ireversibilă a sistemului nervos.
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨