Mama Adrianei Bahmuțeanu a murit! Femeia s-a stins din viață fără să își poată strânge nepoții în brațe

Data actualizării: 11 septembrie 2025

Mama Adrianei Bahmuțeanu a murit după ce în ultimele săptămâni s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Femeia a suferit pe 29 iulie un accident vascular cerebral chiar în ziua în care trebuia să ajungă la tribunal, unde avea termen în procesul prin care cerea să-și vadă nepoții.

De atunci, starea ei s-a degradat, iar dorința de a-și strânge în brațe băieții Adrianei Bahmuțeanu a rămas neîmplinită.

Sora Adrianei Bahmuțeanu a făcut public anunțul trist

Vestea morții a fost dată de Anca Toma, sora vedetei, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale:


„Dumnezeu să te ierte, mama mea frumoasă” – a scris Anca Toma.

Întreaga situație a adus clipe grele pentru Adriana Bahmuțeanu, care povestea recent că mama ei era tot mai slăbită și îngrijorată că nu va mai apuca să își revadă nepoții.

Citește și:

„Îi este teamă că nu mai apucă să-și vadă nepoții. Și, dacă mă întrebați dacă ei au vizitat-o, nu. Nu au venit la spital să o viziteze. Și când trăia Prigoană, atunci când ea era în spital, Maximus și Eduard mergeau cu taxiul să o vadă pe mamaie a lor. Acum nu s-au sinchisit să vină să o vadă și poate eu o pierd mâine-poimâine… Asta este marea mea îngrijorare”, declara Adriana Bahmuțeanu pentru viva.ro.

Mama Adrianei Bahmuțeanu obținuse în instanță dreptul de a-și vedea nepoții, Eduard și Maximus. Chiar dacă nu a putut fi prezentă la Judecătoria Sectorului 3 din cauza stării de sănătate, decizia i-a fost favorabilă. Instanța a stabilit că femeia urma să petreacă timp cu copiii în prima și a treia duminică din fiecare lună, dar și în anumite sărbători religioase, precum și în perioada vacanței de vară.

Hotărârea includea și posibilitatea ca bunica să ia legătura cu cei doi băieți prin convorbiri video săptămânale, dar și prin apeluri telefonice sau alte forme de comunicare adaptate vârstei lor. Cu toate acestea, copiii ar fi refuzat să vorbească și să o viziteze, în ciuda dorinței exprimate de instanță.

Adriana Bahmuțeanu a explicat că, în trecut, atunci când Silviu Prigoană era încă în viață, cei doi băieți mergeau singuri la spital să-și vadă bunica. În ultima perioadă însă, situația s-a schimbat, iar femeia a rămas cu dorința neîmplinită de a-i strânge în brațe înainte să se stingă din viață.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe demagog.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨