Dupa o vreme instabila, cu ploi si grindina, vine caldura! Meteorologii anunta ca pentru inceputul lunii iunie, temperaturile vor creste semnificativ, cu valori mai ridicate decat cele normale, la nivelul intregii tari. Administratia Nationala de Meteorologie a publicat prognoza valabila in perioada 27 mai – 24 iunie 2024, oferind informatii detaliate pentru fiecare saptamana.
Temperaturi medii mai ridicate decat cele normale
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), in prima saptamana, 27.05.2024 – 2.06.2024, temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale in vestul, nordul, nord-estul si local in centrul teritoriului. In rest, regimul termic va fi in general apropiat de cel normal pentru aceasta perioada. Cantitatile de precipitatii vor fi deficitare in cea mai mare parte a tarii, exceptand regiunile sud-estice unde se vor situa usor peste normele perioadei.
Caldură in toată tara
In saptamana 3.06.2024 – 9.06.2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decat cele specifice pentru aceasta perioada la nivelul intregii tari. Regimul pluviometric va fi deficitar in cea mai mare parte a tarii, ceea ce indica o perioada calduroasa si uscata in majoritatea regiunilor.
In saptamana 10.06.2024 – 16.06.2024, mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei in toata tara, cu precadere in estul si sud-estul teritoriului. Cantitatile de precipitatii vor fi in general deficitare in majoritatea regiunilor, ceea ce va accentua senzatia de caldura.
Conform prognozei meteorologice, pentru saptamana 17.06.2024 – 23.06.2024, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul intregii tari. Regimul pluviometric va fi usor deficitar local in estul, sud-estul si centrul teritoriului, iar in rest se va apropia de normalul pentru aceasta perioada. Astfel, romanii sunt asteptati sa se pregateasca pentru o perioada de caldura intensa si uscaciune, cu temperaturi ridicate si cantitati reduse de precipitatii.